Cum poți opri executarea silită: soluția legală pe care mulți nu o cunosc
- avloredanafeier
- acum 4 zile
- 2 min de citit
Recent am reușit să obținem o soluție favorabilă pentru clienta noastră în materia executării silite. În concret, am reușit să obținem admiterea cererii de suspendare a executării silite, într-un dosar în care contestatoarea este executată silit de un IFN (Hora Credit). Soluția pe scurt:

Cum poți opri executarea silită? suspendarea este soluția. Suspendarea executării silite reprezintă „incidentul procedural care constă în oprirea temporară a executării silite, intervenind, cel mai adesea, după ce executarea silită a fost pornită”. Suspendarea devine incidentă și are drept scop protejarea intereselor debitorului față de eventualele neregularități privind desfășurarea executării silite, prin sistarea temporară a efectuării oricăror acte de executare.
Cu alte cuvinte, a trebuit să demonstrăm instanței că sunt îndeplinite condițiile necesare în vederea admiterii suspendării și să arătăm că există un dubiu asupra actelor e executare, iar debitorul va fi iremediabil prejudiciat în cazul continuării executării. Astfel, până în momentul în care se soluționează contestația la executare, executarea silită este suspendată.
Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 718 alin. (1) C. proc. civ.poate fi admisă de către instanță numai dacă există motive temeinice și numai după ce partea care solicită suspendarea face dovada achitării unei cauțiuni în cuantumul stabilit de instanță.
Cauțiunea reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare și are un dublu rol: pe de-o parte ea reprezintă o garanție pentru creditor și pe de altă parte previne abuzurile debitorului.
Dacă ne raportăm la noțiunea de „motive temeinice” instanța trebuie să verifice necesitatea acestei măsuri în raport de paguba iminentă care se va produce în patrimoniul reclamantului dacă măsura nu ar fi dispusă.
În concluzie, prin admiterea cererii, instanța dispune încetarea temporară a tuturor actelor de executare în dosarul respectiv. Executorul judecătoresc este obligat să suspende orice procedură în curs (poprire, sechestru, valorificare a bunurilor etc.) până la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra fondului contestației. Pe perioada suspendării, creditorul nu poate solicita inițierea altor măsuri de executare silită, iar executorul nu poate continua sau începe noi acte de executare în baza aceluiași titlu executoriu. Orice act de executare întreprins cu încălcarea suspendării este lovit de nulitate absolută.
Admiterea suspendării are un rol esențial în protejarea patrimoniului debitorului, prevenind vânzarea sau indisponibilizarea bunurilor sale până la clarificarea legalității executării. Acest efect este deosebit de important în ipoteza în care executarea s-ar dovedi ulterior nelegală.
Dacă te confrunți cu popriri, sechestru sau alte forme de executare silită și ai nevoie de asistență juridică specializată, nu ezita să mă contactezi. Analizăm împreună situația ta și găsim cele mai bune soluții legale pentru protejarea intereselor tale.
📞 Contactează-mă pentru o consultanță personalizată, telefon 0748408728 email avloredanafeier@gmail.com.
コメント